Oprescu: Noul pavilion de la Spitalul „Foișor” rezistă la un cutremur de 9 grade

Oprescu: Noul pavilion de la Spitalul Foișor rezistă la un cutremur de 9 grade
Publicat: 04/04/2014, 17:20
Actualizat: 01/02/2019, 19:41

„Am început construcția în urmă cu un an. Am stat puțin cu sufletul la gură, dar iată că azi avem una dintre cele mai moderne unități sanitare, putem spune chiar peste standardele europene. Sperăm ca în 2015 să terminăm întreaga lucrare. Valoarea acesteia este de 38 de milioane de euro, bani alocați integral de Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale. De asemenea, pot spune că această clădire a fost proiectată să reziste la un cutremur de 9 grade”, a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu ocazia verificării stadiului lucrărilor la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie „Foișor”.

În afara corpului nou care a fost finalizat, spitalul va mai avea și alte corpuri, iar sediul vechi al unității, construit în 1892, va fi consolidat. Unitatea se va mări, astfel, de la 4.000 de metri pătrați la 17.000 de metri pătrați.

Prin construcțiile noi care vor fi realizate până la sfârșitul lui 2015, numărul de paturi va crește de la 119 la 247 – 241 paturi în saloane și șase paturi de fizioterapie. De asemenea, numărul sălilor de operație va crește de la cinci la opt, ceea ce va permite dublarea numărului de operații care se efectuează anual. De asemenea, vor fi create săli speciale de preanestezie, care permit o dinamizare a intervențiilor chirurgicale de specialitate, a adăugat edilul.

„Noul Spital Foișor va avea o secție ATI la standarde europene, prin realizarea unui sistem modern de monitorizare a pacienților”, a anunțat, la rândul său, managerul Spitalului „Foișor”, prof. dr. Cristian Stoica.

Corpul B1, primul care a fost finalizat, este alcătuit din subsol, parter și patru etaje. De la etajul I și până la IV inclusiv, sunt saloanele, fiecare cu câte 15 paturi pe nivel. Același corp B1 are în subsol o stație centrală de producere de gaze medicale – oxigen, aer comprimat, vacuum -, rezerva de butelii de oxigen, farmacie, laborator, vestiare personal cu grupuri sanitare și bloc alimentar.

„Foișor” este singurul spital de stat de ortopedie din țară și una dintre cele mai performante unități de profil din Europa de Est. La acest spital sunt tratați anual aproape 8.000 de pacienți în sistem de spitalizare continuă, iar alți 10.000 în ambulatoriu.

„Începand cu anul 2009, odată cu preluarea de către Primăria Capitalei, Spitalul ‘Foișor’ înregistrează un spectaculos proces de transformare, prin modernizarea atât a clădirii și a infrastructurii, cât și a aparaturii medicale, transformându-se astfel în cel mai modern centru de ortopedie din Europa de Est, capabil de până la 20 de intervenții chirurgicale pe zi, din care multe de mare complexitate. Aproape 60 la sută dintre pacienți provin din București, restul fiind din țară”, a mai spus Stoica.

În 2013, în spital au fost realizate 3.000 de intervenții chirurgicale, dintre care peste 1.000 au fost de endoprotezare articulară (implant proteză articulară-umăr, genunchi, șold etc.). Unitatea sanitară este și centru metodologic postuniversitar de ortopedie pentru specializări și supraspecializări.

Tot în acest spital funcționează un sistem unic în România (NIM – Eclipse Nerve Monitorig System), indicat în special în chirurgia cu risc neurologic ridicat, și se află Registrul național de endoprotezare.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum